Cadrul legal este asigurat de Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi de Hotărârea nr. 488/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii.
Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, instituţii cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărârea nr. 488/2017), prevede că inspectoratul teritorial de muncă este „instituţia publică prin care se exercită atribuţii de autoritate de stat în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti”.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 108/1999, „Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de câte un inspector-şef, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale”. Acesta este ordonator terţiar de credite şi are în subordine 2 inspectori-şefi adjuncţi (art. 11 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 108/1999). Inspectorul-şef este subordonat ierarhic inspectorului general de stat, iar inspectorii-şefi adjuncţi sunt subordonaţi ierarhic inspectorului-şef (art. 16 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii).
Inspectorul-şef şi inspectorii-şefi adjuncţi au calitatea de inspector de muncă şi pot exercita activităţi de control (art. 11 alin. 4 din Legea nr. 108/1999).
Personalul Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 108/1999). În continuare, la alin. (2) al art. 12, se prevede că „inspectorii de muncă exercită atribuţii de autoritate de stat”.
Add Your Heading Text Here Add Your Heading Text Here