Căutaţi o altă ocupaţie după denumire sau codul COR
Descrierea Grupei Majore: Lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit se ocupă cu creşterea şi recoltarea culturilor de câmp sau cu plantarea de arbori şi arbuşti, culegerea de fructe de pădure şi plante sălbatice, creşterea (reproducţia), îngrijirea ori vânarea animalelor, producerea unei game diversificate de produse prin creşterea animalelor, cultivarea, întreţinerea (conservarea) şi exploatarea pădurilor, creşterea sau capturarea peştilor, cultivarea ori recoltarea diferitelor specii (forme de viaţă) acvatice în scopul de a asigura hrană, adăpost şi venituri pentru ei şi familiile lor.
Descrierea Subgrupei Majore: Muncitorii calificaţi în agricultură, orientaţi către piaţă, planifică, organizează şi efectuează lucrări agricole necesare pentru creşterea şi recoltarea culturilor de câmp, plantarea pomilor şi arbuştilor, creşterea diferitelor specii de animale şi producerea de produse de origine animală pentru vânzarea sau livrarea în mod regulat către cumpărătorii cu ridicata, organizaţii specializate sau în pieţe.
Descrierea Grupei Minore: Crescătorii de animale planifică, organizează şi efectuează activităţi pentru creşterea şi îngrijirea animalelor domestice, păsărilor, albinelor, viermilor de mătase şi altor animale nedomestice pentru producţia de carne, produse lactate, miere, piei, materiale textile şi alte produse sau pentru utilizarea ca animale de tracţiune şi în activităţi sportive sau recreative, pentru vânzare ori livrare către cumpărătorii cu ridicata, organizaţii specializate sau în pieţe.
Descrierea Grupei de Bază: Această grupă de bază cuprinde crescătorii de animale neclasificaţi în altă parte în grupa minoră 612 - Crescători de animale. De exemplu, grupa de bază îi include pe aceia care lucrează în reproducerea, creşterea şi îngrijirea mamiferelor nedomestice, vânatului şi altor păsări (exclusiv păsări de curte), melcilor, şerpilor şi altor reptile, precum şi diferitor insecte şi animale utilizate pentru testele de laborator, pentru vânzare ori livrarea în mod regulat către cumpărătorii cu ridicata, organizaţii specializate, grădinile zoologice şi circuri sau în pieţe.

Diminuaţi riscul aplicării unor sancţiuni contravenţionale prin utilizarea unor «fişe de post» redactate profesionist, în conformitate cu legislaţia în vigoare.